Voios.ro

Sfaturi folositoare pentru viata de mamica

Aboneaza-te la newsletter

  • Acasa
  • Ingrijirea Bebelusului
  • Pentru Mamici
  • Stil de viata sanatos
    • Alimentatie
  • Educatie Copii
  • Timp Liber

Octombrie – luna dedicată luptei împotriva cancerului la sân

October 3, 2018 By: Anca Sereacomment

Cele ma mari temeri ale mele în viață sunt legate de sănătate. Viața, din păcate, m-a dus în niște momente critice, deși mă consideram foarte tânără. Nu aș fi crezut că se poate supraviețui când rămâi fără cel pe care l-ai știut drept jumătatea ta. Pierzi o parte din tine. Nimic nu mai e la fel.

Nu mai ești întreg și nu înțelegi cum au reușit alții să își păstreze mințile după asemenea lovituri. Nu credeam că o să pot să trec peste această pierdere, însă se pare ca omul are niște resurse nebănuite. Am rămas singură cu doi copii la 29 de ani, simțind că se termină lumea, dar conștientă că trebuie să fiu puternică și să găsesc resurse în interior pentru a le fi lor alături.

Nu am crezut că viața îmi va da din nou provocări atât de dureroase, însă cu cinci ani în urmă am simțit din nou că se pierde echilibrul.  Am fost împreună cu mama să ne facem o sonoelastografie, la o verificare de rutină, fara sa avem vreun simptom. Doctorița de la clinică ne-a dat rezutatele pe loc. Pentru mine nu erau motive de îngrijorare, la mama se vedea însă ceva ce necesita analize aprofundate.

Atunci a început calvarul. A rezultat că avea un cancer în stadiu incipient, un nodul de aproape 3 milimetri. Am simțit ca nu poate să se repete ce am trăit.  Mama este eroina mea, ființa care mi-a dat viață, care mă susține necondiționat în orice moment al vieții mele. Am simțit că nu aș putea să trec din nou printr-o asemenea pierdere.

Faptul ca am descoperit la timp și în cadru incipient ne-a ajutat enorm sa luăm toate măsurile necesare vindecării. A suferit o operație, a făcut chimioterapie și radioterapie, nu a fost în țară mai bine de o jumătate de an. Am fost norocoși că am avut posibilitatea să mergem la o clinică privată. Sistemul din România, din păcate, mai are nevoie de susținere.

Pe 1 octombrie, zi de importanță religioasă pentru ortodocși, în care sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, care ne ajută și ne protejează, în întreaga lume se sărbătorește lupta împotriva cancerului la sân. E foarte important ca femeile să fie informate despre starea sănătății lor, chiar dacă nu simt că ar fi ceva în neregulă. Cancerul e o boală tăcută, simptomele vin de cele mai multe ori doar în ultima fază. Analizele de rutină sunt singurele care ne pot ajuta să avem șanse la supraviețuire, să aflăm din timp când o astfel de afecțiune luptă să ne ia de lângă cei dragi și să ne pregătim la rândul nostru să o înfruntăm.

În octombrie se desfășoară multe campanii care încurajează femeile să își facă aceste analize de rutină. E vital să aflăm în ce stare suntem și să avem grijă și de celelalte femei din viața noastră, de mame, surori, fiice sau prietene, încurajându-le să își facă analizele necesare, o ecografie sau o mamografie, în funcție de vârstă. Controlul se face anual și poate salva o mulțime de vieți.

De 16 ani, cei de la Avon inițiază programe dedicate depistării precoce a cancerului la sân, dar şi programe prin care cele care sunt deja diagnosticat sunt sprijinite. Pe platforma www.doneazacuavon.ro,  orice femeie îşi poate înscrie povestea şi poate începe o campanie de strângere de fonduri necesare pentru tratament sau pentru investigaţii suplimentare.

Pink Light Project este tema sub care va avea loc  anul acest un concert caritabil, un proiect global Avon, care are ca principal scop încurajarea discuţiilor pe tema canerului la sân, dar şi să ofere cât mai multe informaţii femeilor, prin materiale informaţionale și discuții despre semne, riscuri, și simptome ale acestei afecțiuni. Prin cunoaștere și prevenire poate fi salvate multe vieţi.\

Concertul caritabil va fi pe 6 octombrie, la Berăria H, avându-i ca protagoniști pe Antonia și formația Vunk.  Biletele se găsesc online şi la intrare, iar eu sper să ne vedem în număr cât mai mare acolo, pentru că banii din vânzarea acestor bilete merg către Asociaţia M.A.M.A, în proiectul Planeta Roz – “Suport şi Consiliere pentru Sănătatea Sânului”, un proiect derulat de Asociaţia M.A.M.E. în parteneriat cu AVON.

Proiectul a fost iniţiat din dorinţa de a veni în sprijinul femeilor din România, în special, al celor suspectate sau diagnosticate cu cancer de sân, oferindu-le în mod gratuit: consiliere medicală, psihologică şi juridică, dar şi informare, suport, îndrumare şi asistenţă online. Pentru mai multe informații puteți să accesați pagina http://www.planetaroz.ro/despre-noi .

Dragile mele, e important să știți că nu trebuie să vă fie frică. Controlul la sân nu răpeşte mai mult de o oră pe an, o oră care poate face diferența între viață și moarte, între clipe fericite alături de cei dragi sau tragedii de neînlocuit. Vă spun asta privind din perspectiva celei care a rămas în urma unei persoane dragi care a plecat dintre noi pierzâd lupta, și știe cât e de greu să fii cel care rămâne cu povara unei lipse foarte apăsătoare. Vă spun asta privind și din perspectiva fiicei care i-a fost alături mamei sale și a tremurat de frică la gândul că există riscul să o piardă în urma unui diagnostic adesea necruțător. Dar mai ales, vă îndemn să faceți controlul anual privind din perspectiva unei mame care știe cât de important e să le fii alături copiilor la bine și la greu.

Cu toții am avut o rudă sau un prieten drag plecat dintre noi prematur, cu toții am simțit la un moment dat că am fi făcut orice dacă ne-ar fi stat în putere ca persoana respectivă să nu moară. Să îi mai dăm măcar o zi de la noi dacă ar fi posibil, să îi mai spunem ceva, să ne bucurăm de prezența lui fizică pe acest pământ. Cum ar fi să știi că nu aveai nevoie decât de o oră din  viață ca să faci diferența?

Poate nu știați asta, dar în fiecare zi 25 de românce sunt diagnosticate cu cancer de sân, principala formă de cancer care afectează femeile din ţara noastră. România este ţara europeană cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de sân, deşi nu are incidenţa cea mai mare. De ce? Pentru că amânăm vizita la medic pentru controlul periodic la sân şi deseori ajungem când lupta cu boala devine mult mai grea, în stadiile III şi IV, deși cancerul de sân are 94% şanse de vindecare atunci când e depistat în stadii incipiente, (0 şi I).

De 16 ani, Avon România sprijină femeile diagnosticate cu cancer de sân, prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, dar derulează şi programe de prevenţie, donând peste 3 milioane de dolari în acest scop. Investiţiile au vizat dotarea a 11 centre oncologice cu aparatură medicală performantă, 2 caravane rurale pentru depistarea cancerului de sân, o campanie de screening la nivel național,  programe de consiliere medicală şi psihologică şi campanii de educare.

Unele femei evită să meargă pentru că le e frică de diagnostic. Altele pentru că se tem de costuri. Să știți că există campanii prin care analizele sunt gratuite, nu trebuie decât să vă informați și să vă faceți timp. Pentru că timpul este foarte prețios  și așa aveți șansa de a vă asigura că îl prelungiți, pentru voi și pentru cei dragi.

În octombrie purtăm roz ca să atragem atenția asupra luptei împotriva cancerului la sân.

Vă doresc multă sănătate și înțelepciune să acționați la timp, să vă dați șansa unei vieți frumoase și pline, în care să iubiți și să fiți iubite așa cum meritați!

Leave a Reply Cancel reply

You must be logged in to post a comment.

Parul meu il intretin cu produse organice pe care vi le recomand si voua de pe BIOAS.RO

Social

  • Facebook
  • Twitter

O mama, cinci copii si un catel

Voi incerca sa astern in aceste pagini intamplari si cateva sfaturi, asa ca de la mamica la mamica! Mai mult...

Iti Recomand

Cum am ales BioMagic?

Cum am ales BioMagic?

Am tinut intotdeauna sa am parul lung si imi place la nebunie nuanta mea naturala, un saten inchis, cu diverse reflexe. Mi se pare ca e un detaliu ... [ Citeste ]

Uneori casnicia este grea

Uneori casnicia este grea

Cei care sunt casatoriti nu de un an, ci de cinci sau mai multi ani vor intelege cat de adevarat este acest lucru. Dar nu grea in sens rau, ci in ... [ Citeste ]

Arhiva

  • January 2022
  • March 2021
  • November 2020
  • October 2020
  • March 2020
  • February 2020
  • January 2020
  • December 2019
  • November 2019
  • October 2019
  • September 2019
  • August 2019
  • July 2019
  • June 2019
  • May 2019
  • April 2019
  • March 2019
  • February 2019
  • January 2019
  • December 2018
  • November 2018
  • October 2018
  • September 2018
  • August 2018
  • July 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • April 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • November 2013
  • October 2013

Voios.ro pe Facebook

Etichete

abilitati alimentatie alimentatie sanatoasa alimente apa bebelus beneficii bio casa copii copiii copil corp craciun cumparaturi dezvoltare educatie emotii familie femeie fructe gravida inima iubire joaca legume lucruri mama miscare nastere oameni parinti piele probleme relaxare respect sanatate sarcina scoala teama timp vacanta vara viata vitamine

Cauta Voios!

Categorii

Despre Voios

Povestea "VOIOS" este o parte din familia mea, o parte din experientele, emotiile si intrebarile mele de mama din fiecare zi. Nevoia de a afla cat mai multe lucruri interesante intr-un timp scurt m-a facut sa creez acest site.

Copyright © 2026 · VOIOS.ro - Toate drepturile rezervate.

Pentru o experiență de navigare personalizată, folosim cookies. Poți găsi mai multe informații despre cookies urmând acest link .

Prezentarea generală a confidențialității
Voios.ro

Din 25 mai Voios.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie, însă nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile de mai jos.

Cookie-uri strict necesare

Cookie-ul strict necesar trebuie să fie activat în orice moment, astfel încât să putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivați acest modul cookie, nu vă vom putea salva preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitați acest site, va trebui să activați sau să dezactivați cookie-urile din nou.

Powered by  GDPR Cookie Compliance