Eram fericiti, dar nu stiam

Am citit de curand aceasta maxima si mi-a placut. Este adevarata intr-un fel extrem de trist. Pentru ca, dupa cum bine stiti, cei mai multi dintre noi ajung sa aprecieze si sa inteleaga adevarata valoare a lucrurilor si a oamenilor abia dupa ce le pierd. Situatia deosebita in care ne aflam cu totii in aceste zile, iar cand zic cu totii ma refer la intreaga planeta, cred ca ne-a adus in fata cu o doza mai mare de cumpatare, de introspectie si de auto-evaluare.

Eu una am ajuns sa fiu constienta de o multime de lucruri pe care recunosc ca le-am privit uneori de-a gata. Adica mi se pareau normale, de la sine intelese. Am realizat cat de placut este sa poti iesi la plimbare afara, oriunde iti doreste inima, fara sa existe restrictii si fara se te temi pentru siguranta ta sau a familiei tale. Am realizat cat de multa libertate ai cand poti merge la cumparaturi la orice ora din zi si din noapte, fara sa porti masca pe fata, dezinfectanti si sa te apropii de vreo alta persoana. Am realizat cat de frumos este sa poti calatori in orice tara doresti, fara sa te temi ca poti ajunge infectat, in auto-izolare sau in carantina.

Ni se parea normal sa avem la dispozitie magazine, restaurante si servicii, sa ne fie oricand accesibile. Acum, cand acest lucru nu mai este posibil, am fost fortati sa ne reinventam. Sa redescoperim cum se prepara in casa o paine si sa gatim in fiecare zi, renuntand la produse comandate sau semipreparate. Ne-am amintit de jocurile copilariei, de cat de distractiv este sa colorezi si sa pictezi alaturi de copii. Am inceput sa ne organizam casele si nu cred ca ma insel cand spun ca putina reorganizare a avut loc si in suflet. Am facut ordine si curatenie, am aruncat ce era in plus sau daunator.

Sunt si alte aspecte la fel de importante care merita mentionate, precum imbratisarile cu familia si prietenii sau simplul gest de a strage mana unei persoane cu care faci cunostinta. Oamenii sunt si vor ramane finite sociale. Iar aceasta distantare sociala pe care ne-a impus-o situatia de fata ne intristeaza cu totii. Nu mai putem rade impreuna, nu mai putem manca impreuna.

Pe de alta parte, ma gandesc ca poate chiar de asta aveam nevoie. Caci de cand ne-am indepartat atat de mult unii de altii, parca ne dorim si incercam mai mult sa comunicam. Apelam mai des la telefon, mesaje si tot felul de aplicatii pentru a-i putea vedea pe cei dragi. Improvizam pentru a le arata cat de importanti sunt pentru noi si ne folosim mai multe resurse pentru a face posibila comunicarea si apropierea. Chiar daca este o apropiere…de la distanta.

Sa profitam, zic, de aceasta pauza pe care am primit-o pentru a reflecta cu chibzuinta si calm asupra lucrurilor cu adevarat importante din viata noastra. Va asigur ca veti descoperi ca indiferent de banii, statutul social pe care il aveti sau pe care vi-l doriti, nimic din aceasta lume nu poate cumpara sanatatea si clipele petrecute alaturi de familie si cei dragi.

Eu cred ca adaptabilitatea este una dintre trasaturile importante ale oamenilor, ca specie. Cei care se adapteaza supravietuiesc, iar noi am invatat indelungul istoriei sa gasim solutii pentru a supravietui, chiar si in situatii in care totul parea fara iesire. Cred in puterea si in curajul nostru de a merge mai departe, de a ne folosi resursele, dar mai ales de a invata ce inseamna cu adevarat colaborarea. Caci sustinandu-ne reciproc, ne va fi tuturor mai usor sa depasim greutatile.

Sa tinem minte prin ce trecem acum pentru ca va veni momentul cand se va termina. Iar atunci vom intelege cu adevarat ce inseamna sa fim fericiti. Pentru ca fericirea se simte in inima, se construieste prin gesturi simple si nu costa nimic.