Casa noastra este plina cu multi copii voiosi, dupa cum bine stiti. Insa acest lucru nu inseamna ca trebuie sa dispara momentele intime in dormitorul parintilor. Ci, mai degraba, ca este nevoie de putin mai multa organizare.
Prezenta copiilor in casa nu inseamna ca pasiunea dispare
Am fost binecuvantati cu cinci copii frumosi si inteligenti si ne pregatim sa o intampinam pe bebelina Leah cat de curand. Pentru ca au varste diferite, respectiv si programe de somn diferite, devine o reala provocare ca eu si Adi sa gasim putin timp pentru noi doi. Va impartasesc aici cateva dintre micile secrete la care apelez eu. Nu va imaginati ca este vorba despre ceva extrem de complicat, doar de o coordonare mai buna a diferitelor activitati.
– Timpul, cel mai mare inamic – sunt zile in care cu siguranta abia mai reusesc sa ajung pana in pat, dar si zile in care avem un program mai lejer. Incerc, pe cat posibil, sa imi “aglomerez” doar cateva zile pe saptamana, pentru ca apoi sa ma pot bucura alaturi de cei dragi de mai mult timp liber. Atata timp cat iti creezi o prioritate pentru a petrece momente placute alaturi de partenerul tau, cu siguranta vei gasi si timpul necesar. Pentru noi, fie dupa ce adorm copiii, fie dimineata devreme, reusim sa ne intalnim in dormitor. De asemenea, in timpul verii copiii mai mari ajung sa plece in tabere sau excursii, precum si in vizite la rude si prieteni, asa ca raman alaturi de noi cei mici care adorm mai devreme; drept urmare, ramane mai mult timp dupa ora de culcare pentru noi doi. La aspectul legat de timp, subliniez un lucru important din punctul meu de vedere cu privire la cuplu: cel putin o data la doua luni plecam impreuna in afara orasului, dar avem si mini-vacante unde nu suntem insotiti de copii. Cred ca aceste mici escapade din cotidian ajuta tare mult viata noastra de sot si sotie, de parinti. atunci cand exista multi copii in familie si grijile de zi cu zi te coplesesc, ajungi sa te simti epuizat. Noi suntem tare norocosi ca suntem ajutati de familie neconditionat si ca ne sustin atunci cand simtim nevoia sa plecam doar noi doi.
– Intimitate – pare un concept greu de imaginat atunci cand esti parinte de mai multi copii sa te bucuri de intimitate. Copiii au aproape in permanenta nevoie de noi, drept urmare ne solicita prezenta. Insa odata ce cresc si inteleg anumite notiuni, ii invatam ce inseamna o usa inchisa si ca trebuie sa respecte spatial personal (nu doar pe al nostru, ci si pe al fratilor lor). Din fericire, avem copii buni si intelegatori, care au acceptat usor ce le-am explicat si nu a fost nevoie de prea multe insistente
– Zgomot la minim – pentru a trece neobservati de simturile ascutite ale micutilor nostri, pastram cat mai multa liniste in momentele intime. Avem o saltea de calitate si un pat rezistent, asa ca nici nu se simte cand suntem in camera. Uneori mai pornim televizorul sau putina muzica pentru a avea un fundal ambiental care sa ne ajute nu doar la eliminarea oricarui sunet suspicios, ci si la crearea unei atmosfere placute intre noi.
Atunci cand copiii sunt in timpul anului scolar ne este usor sa strecuram una-doua ore impreuna cat sunt plecati la scoala sau la gradinita. In vacante, este adevarat, devine mai dificil, dar nu imposibil. Atata timp cat exista iubire si pasiune sunt convinsa ca orice are o rezolvare. Iar flacara din cuplu nu se va stinge. Fie ca sunt doi sau sase copii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.